Rezervaţia Geologică şi Paleontologică Repedea

Amplasată în partea de sud a oraşului Iaşi, Rezervaţia Geologică şi Paleontologică Repedea, ce se întinde pe o suprafaţă de 47,47 hectare, are renumele de simbol al geologiei româneşti, fiind considerată cea mai mare din ţară. Observatorul iniţiat în ale geologiei poate vedea urmele a ceea ce, în urma cu milioane de ani, a fost Marea Sarmatică, ce acoperea întreg oraşul Iaşi. În anul 1955, Rezervaţia Repedea a fost declarata monument al naturii printr-un decret al Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romane. O copie a acestui document poate fi văzută de oricine la filiala ieşeană a Federaţiei Ecologiste Române (FER). Cu toate acestea, cercetările asupra rocilor si fosilelor de pe dealul Repedea s-au făcut încă din anii 1860, de către geologul ieşean Grigore Cobălcescu.
Ca orice loc deosebit, Rezervaţia Repedea are o poveste deloc lipsită de haz. Se spune că, prin anul 1862, pasionat de roci si fosile, profesorul Grigore Cobălcescu venea foarte des pe acolo şi, punându-şi ochelarii pe nas, ciocănea în pietre, sperând să descopere mărturii ale vremurilor demult apuse. Într-o zi a fost văzut de un pietrar care l-a întrebat ce face acolo. Senin, profesorul i-a răspuns: „caut fosile”. Replica a fost promptă: „poate eşti nebun, să cauţi fasole în pietre…”. Şi, fără prea multe discuţii, l-a legat pe eminentul geolog şi l-a dus la Spitalul Socola, gândind ca i-a sărit o doagă… Dincolo de nostima povestioară, în anul 1865, Grigore Cobălcescu avea să scrie o carte despre cel mai bogat zăcământ fosilifer sarmaţian din Podişul Moldovenesc – „Calcariul de la Rapidea”. Documentul este cu atât mai important cu cât reprezintă actul de naştere al geologiei româneşti.
Atractive sunt, însă, grotele de la poalele dealului, pe care mulţi le numesc, impropriu, „peşteri”. Ele sunt consecinţa trecerii multor milenii şi a transformărilor pe care pământul le-a suferit în timp. De altfel, dealul Repedea a fost, acum 120 milioane ani, acoperit de apele Mării Sarmatice ce erau populate cu multe specii de vietăţi. În urma unui cataclism, a fost provocat fenomenul de „tanatocenoză”, după cum spun geologii, adică o moarte subită a tuturor animalelor şi plantelor dezvoltate în apă. Dacă „evenimentul” s-a petrecut în perioada sarmaţiană, adică acum peste 100 milioane ani, timpul ce s-a scurs după aceea a provocat tot mai multe transformări, iar scoicile s-au cimentat devenind parte integrantă a dealului. Apa s-a evaporat, iar gresia şi calcarul existent au suferit eroziuni din cauza mai multor fenomene naturale. Calcarul s-a dovedit mai rezistent, însă gresia, un fel de nisip compact, n-a suportat presiunea exercitată de apele ploilor şi freatice si s-a dizolvat, dând naştere acestor grote.

Acest articol a fost publicat în Rezervatii și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s