MANASTIREA ARONEANU

Mănăstirea Aroneanu, cu hramul Sf. Nicolae, a fost ridicată de către Aron Vodă la 1594 în satul Aroneanu, lângă Iaşi. În Letopiseţul Ţării Moldovei, Grigore Ureche spune: „ însă întâiu au socotit Aron Vodă, după atâta răutăţi ce făcuse, să se apuce să facă vreun lucru bun, să nu-i fie cu osândă de tot; şi s-au apucat în anii 7102 (1594) de au zidit mănăstirea în ţearina Iaşilor, care se chiamă Aron Vodă, pre numele domnului ce au zidit, unde este hramul Sfete Neculai”. Se consideră că înaintea acestei mănăstiri a existat alta numită „de la greci” sau „mănăstirea grecească din ţarina Iaşilor”, cu acelaşi hram zidită de Alexandru Lăpuşneanu în a doua sa domnie (1563- 1568). Se numea astfel pentru că Petru Şchiopul a închinat-o la Athos (20 februarie 1581). În 1618, Radu Mihnea anulează documentul de danie, dar mai târziu iar a fost donată. Multe din documentele din sec. XVI-XVII arată danii de moşii, sate, livezi, prisăci pentru mănăstire. Pisania lipseşte, dar se ştie că biserica a fost numită „nou zidită” la 12 decembrie 1594, când ctitorul o înzestrează cu două sate.
Iniţial, mănăstirea a fost înconjurată cu ziduri de piatră, a avut turnuri de colţ, chilii şi alte clădiri anexe care s-au prăbuşit, rămânând doar biserica. În 1907, biserica restaurată, devine biserică parohială a satului Aroneanu. Exteriorul bisericii este deosebit prin decorul ceramic şi elementele decorative din cărămizi şi discuri smălţuite. Se ştie că Aron Vodă a murit otrăvit la Alba Iulia, dar nu există informaţii că i s-ar fi adus rămăşiţele la Iaşi. Aceeaşi problemă se ridică şi în cazul doamnei Stanca, soţia lui Aron moartă undeva în Transilvania.

Acest articol a fost publicat în Manastiri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s